Antreprenoriat. Ce sfaturi mi-aș da, dacă m-aș întoarce în timp

Dacă ar fi să mă întorc în timp și să am o discuție cu mine însumi, cam așa cred că ar decurge:

– Când e timpul să ma apuc de business-ul meu?
– Acum.

Antreprenoriatul e o pasiune la fel ca oricare alta. Dacă nu îi dai curs, te va măcina din interior și te va face nefericit(ă). Și o meriți.

Ai obligația morală față de tine însuți să-ți urmezi calea. Cât mai repede posibil.

– Nu cred că sunt pregătit.
– Niciodată nu vei fi pregătit îndeajuns.

Niciun job nu te pregătește pentru antreprenoriat, decât dacă furi meserie. Dar atunci se pune că ai început deja.

– Nu am destui bani.
– Niciodată nu vei avea destui bani.

În momentul în care te apropii de stabilitatea financiară propusă, e timpul să treci la următorul nivel și de obicei nevoia de cash crește cu câteva ordine de mărime. La început poți folosi banii tăi, ai familiei și ai prietenilor, dar apoi trebuie să mergi către ceva mai instituționalizat. Lucrurile doar cresc în complexitate, sentimentul că nu ai destui bani va fi permanent.

– Mi-e teamă că voi eșua.
– Vei eșua. La un moment dat, sigur. Ba chiar de mai multe ori.

Până atunci însă, vei învăța atât de multe încât vei fi pregătit pentru următoarea fază și nu va mai conta. Iar antreprenoriatul e un proces, nu un proiect. Proiectele pot eșua, procesele doar suferă îmbunătățiri. Permanent.

Remember Nokia? Era o firmă care fabrica telefoanele mobile. Restul concurenței erau doar chestii exotice pe lângă ea. Acum nu mai e. A eșuat și a dispărut cu viteza 4G. La fel vei eșua și tu, mai devreme sau mai târziu, dar asta nu are legătură cu nimic. E ca și cum nu ai vrea să trăiești pentru că, la un moment dat, vei muri.

– Mă simt bine la jobul pe care îl am.
– Procraștinezi.

Dacă te simțeai bine, nu aveam discuția asta.

– Voi pierde networking-ul pe care îl am acum, în domeniul în care lucrez acum.
– Da.

Și va trebui să-ți faci alt network și vei începe de jos și vei obține câștiga respectul noii comunități pas cu pas. Iar câteodată pasul va fi înapoi.
Și ce? Toate vin cu un preț. Plătește-l și mergi mai departe.

– Îmi e frică…
– Foarte bine.

Frica te ține în viață. Frica e bună, atât timp cât nu te oprește să lupți pentru ceea ce îți dorești.

– Familia și prietenii nu înțeleg dorința mea și nu mă susțin.
– Ba da.

Cei care înțeleg pasiunea ta și cei cărora le-ai explicat corect. Binele ți-l vor toți. În plus, responsabilitatea finală pentru fericirea ta, îți aparține. Nu fugii de ea.
Pe mine unii m-au susținut, alții au zis că am înnebunit. De ce aș pleca din Oracle, dacă îmi e bine?  Da, îmi era bine și îmi plăcea ce făceam. Nu am plecat din alt motiv decât ca să-mi urmez pasiunea. Și a fost cea mai bună decizie, trebuia să o iau mai repede.

Dintre cei ce nu m-au susținut, uni și-au schimbat poziția pe parcurs, alții nu. Am pierdut pe parcurs câțiva prieteni, dar mi-am făcut mulți alții noi. Și prietenii pe care îi am sunt cea mai mare realizare a mea și lucrul de care sunt cel mai mândru.

Efectul secundar cel mai bun, când îți urmezi pasiunea.

Rândurile de mai jos nu sunt valabile doar pentru antreprenoriat.

Când îți urmezi pasiunile, ajungi printre oameni la fel ca tine. Oameni care au trecut, trec sau vor trece prin experiențe similare. Când îți povestești experiențele și ei te completează cu ale lor, similare, sentimentul de apartenență îți dă o stare de împlinire cum numai regăsirea cu “tribul” tău ți-o poate da.

“Tribul tău” – înseamnă oamenii care sunt la fel ca cel mai real și mai autentic dintre eu-rile tale. Dacă nu ești pregătit(ă) să-l găsești și să ți-l asumi, poate încă nu a venit timpul tău. Mai ai de crescut, de maturizat, de luptat. Dar merită.

 

Cam atât îmi vine acum în minte. Dacă mai aveți întrebări, le aștept și promit să răspund la ele.

Te anunț pe email

Primești un email când public următorul articol.

Categorii

Written by:

3 Comments

  1. Laura S
    07 February 2015
    Reply

    multumesc… am citit asta exact cand aveam nevoie 🙂

    • Valentin Haicu
      07 February 2015
      Reply

      🙂
      Foarte bucuros ca am putut ajuta. Daca ai alte intrebari, le astept cu placere.

  2. saulea adrian
    08 February 2015
    Reply

    Poate ca antreprenorii ar trebui sa faca oarecum un fel de hub al antreprenorilor si sa ajute pe cei aflati la start-up, si noi cei care am pornit suntem vulnerabili dar putem sa ii ferim pe cei care abia incep de multe decizii gresite, fara a interevenii decisiv in bussinesul lor. Doar un sfat ici colo, plus ca sentimentul de apartenenta s-ar dezvolta si probabil rata de reusita ar creste!

Ai o părere? Scrie-o aici: