Profesor Doctor (în Metrologie!) Inginer Dan Stoiciu, de la UPT, a fost unul din acei dascăli de la care am învățat lucruri ce m-au format și mi-au folosit tot restul vieții. Și nu neapărat legat de materia predată, ci principii aplicabile în viață.
El avea un stil înțelepto-ironic de a ni se adresa, de nu erai sigur niciodată când face mișto de tine și când e serios. Tot timpul aceeași mină, aceeași adresare politicoasă.
Vine el la un laborator, ne aruncă câte o pungă de rezistențe de 10 Ohmi pe masă și ne spune scurt și sec: “măsurați-le”. Laboratorul era de specialitate: măsurarea de înaltă precizie. Aveam aparate specializate și destul de sensibile, ce afișau cu multe zecimale valorile măsurate (pentru descrierea asta cred că îmi cere să-i trimit diploma înapoi, dar mă adresez nespecialiștilor, așa că să-mi fie cu iertare 🙂 ).
Mna… Stoiciu nu era genul care să accepte să zici ca el doar ca să treacă momentul. Iți cerea să îți explici decizia/reacția și, dacă o făceai doar ca să dea bine la profu’, urma un moment foarte jenant când tot el te întreba de ce ai fost de acord cu așa prostie. Așadar, toți rămânem puțin descumpăniți și nu știm cum să reacționăm. Pe pungă scria 10Ω (Ohmi, unitatea de măsură a rezistenței, pentru fetele de la Litere. Rezistența electrică.), pe rezistențe scria 10Ω, codul culorilor indica 10Ω. Iar noi trebuia să le măsurăm. Hm…..
Testăm noi apele, nedumeriți, să vedem care e șmecheria. Nu ajungi în anul V de Electronică să nu știi ce e aia o rezistență, înainte de ora asta făcusem măsurători destul de avansate în laborator, pe semnale cu purtător armonic, modulate în amplitudine. Ceva nu se potrivea.
Profu’ rămâne neclintit și, când ne întreabă mirat dacă avem dificultăți în a măsura o rezistență, înțelegem că e ceva ce chiar trebuie făcut. Și ne punem pe treabă.
Realitatea
Șoc. Groază. Nu o să-ți vină să crezi ce s-a întâmplat. [… insert aici și alte expresii din tabloide…].
Nicio rezistență nu era de 10Ω. Erau și de 18 și de 5, cele mai multe cu valori între 11 – 12 sau 7-9. În marja de eroare acceptabilă de 3% erau maxim doua – trei din punga de 50 de bucăți. Niciuna de valoarea exactă. Nici nu există așa ceva, nu în procesul acela de fabricație și nu pe canalele alea de vânzare.
Momentele de “a-ha!”
Știi momentul ăla când realizezi ceva ce era în fața ochilor tăi, dar, din nu-se-știe-ce-motiv, nu l-ai observat niciodată și nici nu te-ai gândit măcar la asta, deși era atât de evident cât se putea?
Așa a fost acea oră de laborator pentru mine. Efectiv revelator.
Primele circuite le lipisem cu pistolul prin clasa a VI-a. Acum eram anul V de facultate și până atunci nu-mi trecuse prin minte că:
Nu există rezistențe de 10Ω. Între teorie și realitate stau infinitele detalii din procesul de fabricație.
A doua constatare însă, derivată din prima și mai filosofică, a fost și mai relevantă:
Nu există valori absolute ale “adevărului”, doar relative. Nu există în viața reală 10Ω, ci doar mai aproape sau mai departe de această valoare.
Ce a urmat
După laboratorul ăsta a urmat un curs despre clasele de precizie și corelația cu prețul/costul. Punga de 50 de rezistențe costa 5 lei, dar, de fapt, plăteai pentru doua – trei care erau bune. Vrei clasă de precizie mai mare? Costul crește pentru că se schimbă și procesul de fabricație. La următoarea clasă de precizie deja e altă poveste și nici nu le găsești de vânzare la piață, ci doar industrial.
Am mai învățat despre etaloanele naționale și internaționale și rolul revoluției franceze în standardizare. Să le ziceți “merci” că, dacă nu îi tăiau ei capul regelui, nu aveam metrul și măsuram tot cu “piciorul regelui” distanțele. Se schimba regele, se schimbau distanțele.
Iți dai seama că am sorbit cursul ăla? Și mi s-a imprimat în personalitate, nu doar l-am învățat doar de la ora de curs.
Când mi-a fost utilă lecția
Prima, cea cu clasele de precizie, mi-a folosit când mi-am dezvoltat propriile produse fizice și le-am fabricat în China. A vrut să mă păcălească chinezul la prețul electronicelor, dar nu a ținut. L-am luat cu clasele de precizie și standardele de calitate a producției, am măsurat sample-urile și am schimbat furnizorii lui scumpi și proști cu unii selectați de mine. Ulterior m-a făcut la carcasă pentru că nu știu nimic despre plastic, dar asta e altă poveste.
Pe a doua, cea filosofică, mi-am integrat-o în felul de a fi: cred orice îmi spune oricine. Da, îmi permit această inflație de naivitate pentru că măsurăm apoi afirmația, deci e cvasi-irelevant dacă eu cred sau nu. Nici nu se aplică, de fapt.
Dacă spui că ai o rezistență de 10Ω, eu te cred, dar o măsurăm și vedem cât de aproape de 10 este.
Dacă îmi spui că ești Moș Crăciun, eu te cred, dar măsurăm și vedem: câți copii ai ajutat, efectiv? Ai dat cadouri doar copiilor tăi? Oook-ish, ești Moș, dar unul minimal. Ai ajutat sute de copii necăjiți ? Păi ești Moșul adevărat, nu contează că nu intri pe horn și nu te deplasezi cu renii. În metrologie se folosesc indicatori reali, nu din basme.
Și ca să nu zici că pleci cu mâna goală de pe blogul meu, îți recomand un înlocuitor pentru “Crede și nu cerceta”:
Crede, dar măsoară!
Cu drag, Metrologia
Be First to Comment