Deplasarea cu cele mai multe peripeții (Ep. 2)

Continuare. Vezi aici episodul 1.

Borseta pierdută.

Fără pașaport, nu prea mai aveam multe de făcut. Trecând peste faptul că nu mai puteam pleca în China, nu mai puteam nici să mă întorc acasă până când consulatul României în HK nu îmi emitea alt document. Alerg bezmetic prin aeroport căutând soluții.

Soluția 1. Poliția aeroportului. Polițiștii cei mai plictisiți din lume mă pun să completez un formular. Eu încerc să le explic că dacă contactează taxiurile poate am o șansă. Neinteresați. Completez formularul. Ei îl iau, îl aruncă într-o tavă și îmi fac semn să o șterg. Plec înjurând. Nu a funcționat.

Soluția 2. Localizarea iPhone-ului. Îmi amintesc că iPhone-ul are funcție de localizare în suita Lost my iPhone. Merg la Concierge (da, aeroportul avea chiar și asta) și două fete draguțe și amabile se dovedesc total inutile. Le cer acces la orice calculator cu internet și… pe scurt, după 30 de minute, nu rezolv nimic. Ma uit după occidentali la restaurant, găsesc unul, tot neamț, îi explic problema și omul compătimitor îmi dă laptopul lui. Mă conectez și încerc localizarea, dar… cu traficul de date oprit fiind în roaming, nu merge. Nu a funcționat.

Soluția 3. Anunț prin stație la firma de taxi. Mă întorc la Concierge și întreb cum pot da de compania de taxiuri ca să-i rog să anunțe prin stație și să găsesc șoferul. Foarte amabili, îmi dau un număr de telefon. Răspunde imediat cineva, preia toate datele și la sfârșit mă întreabă cum vreau să achit. Era nu știu ce serviciu cu taxă, bla-bla, total neinteresant. O altă modalitate să-ți ia banii, fără nicio valoare. Nu a funcționat.

Soluția 4. Serviciul Lost & Found al poliției HK. Ajung la hotel, anunț ce am pățit și șeful securității vine și mă ajută personal atât de mult cât poate. Primul lucru care mă învață e să merg la poliția HK și să anunț. Secția era foarte aproape și acolo găsesc vorbitori de limba engleză excelenți și foarte amabili. Caută în baza de date, fără succes. Introduc informațiile și mă asigură că sunt șanse mari să o găsesc. În final, nu a funcționat.

Soluțiile 5, 6, … , X – nu le mai enumăr, pentru că nu mai are sens. Am activat toate opțiunile de securitate puse de dispoziție de Apple în cazul în care pierzi telefonul.

În paralel o sun și vorbesc cu Maria M., o prietenă din România care locuia pe atunci în China. Ea încearcă să dea de consulul României pe care-l cunoștea, dar asta se putea face doar luni, sâmbăta nu reușim să dăm de el.

Borseta regăsită.

A doua zi, după ce mai trec o tură pe la poliție, mă duc către expoziție, oricum nu mai aveam ce altceva să fac. La un moment dat, supărat și amărât, ies la țigară în același loc ca data trecută și meditez filosofic cum cu 24 de ore înainte eram ne-nefericit deoarece nu îmi lipsea nimic.

Pe când mă amuz amar de negarea-negației și alte sofisme, îl văd pe unul care dirija taxiurile și mă duc la el să-l întreb pentru că… nah, cine știe de unde sare iepurele. Ăla nu înțelege boabă și îmi turuie ceva de nu se mai oprește. Dau să plec, când o chinezoaică foarte elegantă și foarte frumoasă se oprește și mă întreabă, într-o engleză perfectă pur britanică, dacă mă poate ajuta cu ceva. Eu îi spun problema, ea începe să vorbească cu maimuțoiul și în câteva secunde ăsta începe să-i deseneze în aer un dreptunghi cam de dimensiunea borsetei mele. Eu mă înseninez. Fata se întoarce către mine și mă întreabă dacă era o borsetă din […] de culoare […] . Inutil să îți mai explic cât i-am iubit pe amândoi în acel moment.

Taximetristul găsise borseta și o dusese la Lost & Founds-ul aeroportului. Și a anunțat și organizatorii târgului. De ce D#@#$ei măsii nu a fost nimeni în stare să îmi spună că există așa ceva? Sar în următorul taxi, “tooo the airport, toooo the airport” – ca maimuța.

Ajung acolo, merg la poliție. Ăia: “completați formularul“. Eu: “Mama voastră de birocrați cu formularele voastre (în Română) Nu e nevoie. Am aflat că a fost găsită.” Ei: “A da? Completați formularul. Dar nu e la noi. E la biroul Lost&Found care e diferit de poliția Lost&Found (sau cam așa ceva)”.
Mă abțin să le arăt degetul mijlociu și plec la celebrul deja Concierge. Fetele îmi explică unde e biroul de Lost&Found. In celălalt capăt al aeroportului în celălalt terminal. Alerg până acolo și după câteva minute de desenat cu mâinile prin aer, pentru că cei de acolo vorbeau o engleză slăbuță, mă regăsesc cu prea-iubita mea borsetă.

Fericire. Extaz. (**)

Verific borseta. Nu lipsea nici un capăt de ață. iPhone-ul, cu zeci de apeluri ratate, afișa mare pe ecran: “This phone was lost. Please call XXXX-XXXX-XXX” (nr. hotelului). Dacă apăsai pe mesaj suna direct. Îl întreb pe cretinul din fața mea: “De ce nu ai răspuns la telefon, ființă, că am sunat de n ori???”. El, foarte încurcat: “Nu am găsit butonul”.
Super. Am dat peste singurul om din HK care nu știe să folosească un iPhone sau china-copiile lui.

Buna-dispoziție e productivă.

Pe fondul bucuriei că am regăsit borseta și toate actele și mai ales pașaportul, relația cu neamțul se repară și stabilim cum facem firma și ne permitem să visăm cum vom schimba lumea cu produsele inventate de mine și vândute de el, în timp ce ne delectăm cu o sticlă de vin și niște homari delicioși.

Minunea a ținut până a doua zi. Apoi tot business-ul a picat din nou…

Va urma.

Businessul pică, businessul se ridică, eu cu sârbii beau întotdeauna și restul aventurilor în articolul următor. Folosește cu încredere formularul din dreapta sus pentru a fi anunțat pe e-mail când îl public.

 

 

Te anunț pe email

Primești un email când public următorul articol.

Categorii

Written by:

2 Comments

  1. Ghergu Eduard
    03/10/2014
    Reply

    Excelente articolele!

Ai o părere? Scrie-o aici: